Familia lui Pu Ziona este una dintre cele mai neobișnuite din lume. Acest bărbat, considerat „alesul lui Dumnezeu”, a avut 38 de soții și 89 de copii, pe care i-a crescut sub același acoperiș, într-un sat din India. Pu Ziona a murit în iunie 2021, la vârsta de 76 de ani, lăsând în urmă o familie numeroasă și o sectă creștină milenară, care susține poligamia.
Familia lui Pu Ziona locuiește într-o casă cu patru etaje și 100 de camere, în satul Baktawng din statul Mizoram. Toți membrii familiei împart totul, de la munca zilnică la mâncare și bani. Familia este atât de mare, încât a fost inclusă într-o listă de ciudățenii menționate într-o ediție specială a lui Ripley Believe It Or Not! în 2014. Chiar și acum, mii de turiști le calcă pragul casei pentru a arunca o privire în viața acestei familii neobișnuite.
Pu Ziona a fost, de asemenea, conducătorul unei secte mileniare creștine cunoscută sub numele de Chhuan Thar Kohhran (Biserica Noii Generații) în statul Mizoram dominat de creștini. Secta are aproximativ 2.600 de membri, aproape toți localnici din Baktawng.
Pu Ziona a preluat frâiele de la tatăl său Chana după ce acesta a murit în 1997, care, la rândul său, i-a succedat locul fratelui său mai mare Khuangtuahthanga în 1955. Linia de succesiune revine acum fiului cel mare al lui Pu, pe nume Nunparliana, care conduce familia.
Cu toate acestea, nu toți copiii lui Pu Ziona vor să urmeze exemplul tatălui lor și să aibă mai multe soții. Unul dintre fiii mai mici ai lui Ziona a declarat pentru Straits Times: „Nu sunt tatăl meu! El a fost ales de Dumnezeu, dar noi suntem oameni normali și nu putem avea mai multe soții