Reabilitarea infrastructurii stradale din Târgoviște este în plină desfășurare, în cadrul celui mai mare proiect de reabilitare a infrastructurii rutiere din ultimii 10 ani. Peste 135. mp. de străzi, trotuare și parcări sunt supuse unor ample lucrări de reabilitare și modernizare, în cadrul unei finanțări nerambursabile o valoare de 21.539.674,38 lei, accesată prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Bulevardele Independenței și Libertății, străzile Calea Domnească, 9 Mai, Virgil Drăghiceanu, Aleea Grivița, Gabriel Popescu, Boerescu Zaharia sunt doar câteva dintre străzile care faciectul acestor intervenții.
Lucrările de reabilitare și modernizare vizează atât partea carosabilă, cât și trotuarele, iar după finalizarea construcțiilor, vor fi avute în vedere și spațiile verzi din întreaga zonă. Durata de implementare a proiectului nu va depăși 12 luni, din momentul predării amplasamentului că constructor.
În plus, un al doilea contract de finanțare din cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, aferent reabilitării străzilor Maior Brezișeanu Eugen, Calea Câmpulung, Ana Ipătescu, Locotenent Pârvan Popescu, Mihai Eminescu, Barăției, Ilfovului, Porumbeilor, Costache Olăreanu, va fi semnat în perioada următoare, licitația de execuție fiind finalizată.
Acestor investiții se adaugă proiectului de reabilitare a străzilor Oltului, Ion Neculce, Fructelor, Fluierași și Luceafărului, în privința căruia a fost emis ordinul de reluare a lucrărilor, intervențiilor care au în vedere străzile Păii, Plantelor (realizate) și Liniștei, investiție care vizează modernizarea și reabilitarea străzii Calea București, realizată în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmbovița, dar și lucrărilor de reabilitare care au vizat bulevardul Regele Carol, străzile Lt. Stancu Ion, Gării sau pasajul peste calea ferată pe DN 72, lângă Pavcom. Toate acestea conturează o strategie bine articulată de modernizare a infrastructurii stradale a orașului Târgoviște.
În prezent, se află în faza documentațiilor tehnice și proiectul privind reabilitarea străzilor Nicolae Dobrin, Crizantemei, Profesor Cornel Popa (tronsonul de legatură cu Centura), Bulevardul Regele Carol I (ramura adiacentă), Bulevardul Regele Carol I (tronsonul de legatură cu Bulevardul I.C. Brtianu), Oituz, Vidin, Teilor (completare), Apusului, Prisecii (completare), Calea Câmpulung (nr. 178), Înfrățirii (completare), Lămâiței, în lungime de 2925 m.