NOUTATI

Târgoviște: „Dăm Like în Parc” – O Ediție Dedicată Realității Offline

Vineri, 13 iunie 2025, Parcul Chindia din Târgoviște va găzdui cea de-a VI-a ediție a evenimentului „Dăm Like în Parc!”, începând cu ora 10:30. Sub tema „Dăm like realității – offline e mai viu!”, evenimentul își propune să promoveze interacțiunile autentice și o viață echilibrată, dincolo de ecranele dispozitivelor digitale.

Evenimentul este organizat de Biblioteca Judeţeană „I. H. Rădulescu” Dâmboviţa și Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, cu sprijinul mai multor parteneri: Filiala de Cruce Roşie Dâmboviţa, Organizaţia „Salvaţi Copiii” România, Casa Corpului Didactic Dâmboviţa, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa, Universitatea „Valahia” din Târgoviște, G.A.L. – Târgoviștea Egalității de Șanse, Clubul Copiilor „Nicolae Mateescu” Pucioasa, Muzeul Aviatic „General Cosmonaut Dumitru Prunariu” Pucioasa, Asociaţia Noi Zidim Viitorul, Phantom Robotics și Asociația Be You.