NOUTATI

Șocant! O fată de 16 ani, prinsă la volan fără permis, după ce iubitul ei i-a dat mașina

O minoră de 16 ani a fost surprinsă de polițiști conducând un autoturism pe drumurile publice, fără a avea permis de conducere. Fata a recunoscut că mașina îi aparținea iubitului ei, un tânăr de 21 de ani, care i-a încredințat-o pentru a se plimba.

Incidentul a avut loc în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 00:25, în localitatea Lungulețu, din județul Dâmbovița. Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control autoturismul condus de minora de 16 ani și au constatat că aceasta nu deține permis de conducere.

Tânărul de 21 de ani, din Produlești, care i-a dat mașina fetei, a fost identificat de polițiști și audiat. Acesta a declarat că nu știa că fata nu avea permis de conducere și că a vrut să îi facă o surpriză.

Polițiștii au deschis un dosar penal și efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care știe că se află în una dintre situațiile prevăzute în art. 335 alin. (1) din Codul Penal.

Cei doi riscă pedepse cu închisoarea sau amendă penală.