Polițiștii dâmbovițeni au organizat, vineri, o acțiune de prevenire și combatere a infracțiunilor pe raza orașului Găești și a localității Voia, din comuna Crângurile.
Peste 90 de polițiști din mai multe structuri au participat la razie, care a vizat infracțiuni de violență, trafic de arme, exploatare a persoanelor vulnerabile, furt de material lemnos și nerespectarea normelor silvice.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au aplicat 217 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 22.230 de lei, pentru încălcarea legislației rutiere, a ordinii și liniștii publice și a regimului armelor și munițiilor. De asemenea, au fost confiscate 5 metri cubi de lemn și două arme neletale.
Polițiștii au întocmit și dosare penale pentru infracțiuni precum nerespectarea regimului armelor și munițiilor, distrugerea fondului forestier național, furt de arbori și exploatarea cerșetoriei. Acțiunea polițiștilor a fost sprijinită de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Dâmbovița.