NOUTATI

Intervenție majoră pe autostrada A1 după un accident grav: șase răniți și mobilizare de forțe”

În urma unui incident rutier grav petrecut pe autostrada A1 la kilometrul 58, pe sensul spre capitală, echipe de salvare și intervenție au fost mobilizate în forță. Șoferul unui autoturism a pierdut controlul direcției, a ieșit de pe drum și s-a răsturnat.

Echipele de intervenție din Detașamentul de Pompieri Găești, Garda Visina și Garda Potlogi au fost prezente la fața locului cu trei ambulanțe SMURD, o autospecială de stingere echipată cu modul de descarcerare și au avut sprijinul a două echipaje de la Serviciul de Ambulanță Județean Dâmbovița.

În urma tragicului accident, sase persoane au fost rănite și au necesitat transportul imediat la spital. Pe lângă operațiunile de salvare, echipele au implementat și măsurile standard de prevenire și stingere a incendiilor pentru a evita orice alt risc suplimentar la locul evenimentului.