În ultimele 24 de ore, polițiștii dâmbovițeni au continuat controalele în mediul rural pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de păduri. Astfel, sâmbătă după-amiaza, în jurul orei 15:00, un echipaj de poliție din Găești a oprit pentru control pe DN7 un autovehicul care transporta aproximativ 3 metri cubi de lemn, constatând că șoferul, un bărbat din Teleorman, nu deținea acte de proveniență.
Ulterior, în jurul orei 20:30, polițiștii din Valea Mare au depistat o altă autoutilitară care transporta circa 1,7 metri cubi de lemn, fără documente legale. Ambii șoferi au fost amendați, primul doar contravențional, iar al doilea cu 1000 de lei, conform Legii 171/2010. Lemnul confiscat a fost indisponibilizat.