În județul Dâmbovița, doi adolescenți, în vârstă de 15 și 17 ani, din localitatea Viișoara, au fost reținuți de poliție într-un dosar de tâlhărie calificată. Potrivit anchetatorilor, tinerii ar fi amenințat cu un cuțit un tânăr de 20 de ani din Telești, comuna Ludești, și l-ar fi deposedat de 600 de lei și un telefon mobil. Incidentul s-a produs în noaptea de 22 martie, la intrarea în scara unui bloc din municipiul Târgoviște.
În urma investigațiilor efectuate, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște și cu sprijinul luptătorilor de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale și jandarmi, au efectuat percheziții la domiciliile celor doi tineri bănuiți de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.
„Pe parcursul zilei de ieri, 5 aprilie, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște și cu sprijinul luptătorilor de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale și jandarmi, au descins la domiciliile a doi tineri de 15 și 17 ani, din Viișoara, bănuiți de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată”, ne informează IPJ Dâmbovița.