NOUTATI

Cum încalcă românii legea „bunului simt”. Ce sancțiuni pot primi cei care nu le lasă să treacă în față la cozi.

Regula pe care puţini români o respectă la supermarket, deşi riscă amenzi de până la 1.000 de lei. „Este de bun simţ, în primul rând”

Gravidele și părinții cu copii mici, ignorați la cozi. Ce amenzi riscă cei care nu le respectă drepturile

Legea care le dă prioritate la casele de marcat și la ghișeele instituțiilor publice femeilor însărcinate și persoanelor însoțite de copii cu vârstă de până în 5 ani a intrat în vigoare de o lună, dar este încălcată frecvent.

O echipă de jurnaliști a filmat cu camera ascunsă cum părinții sunt nevoiți să aștepte la coadă, ca orice alți clienți, în timp ce copiii lor se plictisesc sau plâng.

Cei care nu le acordă prioritate gravidelor și părinților cu copii mici pot primi amenzi între 200 și 1000 de lei, conform legii numite “Legea bunului simț”.

Unele magazine au amenajat case speciale pentru aceste categorii de persoane, dar ele pot fi folosite și de alți clienți, dacă nu sunt ocupate.

Legea prevede și obligația de a marca locuri de parcare rezervate pentru gravide și adulți cu copii până în 5 ani, atât în spațiile private, cât și în cele publice.