CSM Târgoviște a reușit o performanță remarcabilă în Divizia A1 de volei feminin, câștigând în deplasare cu 3-2 (25-15, 25-27, 25-22, 18-25,15-13) în fața CSM Volei Alba Blaj, formația care a obținut calificarea în grupele Champions League.
A fost un meci spectaculos și echilibrat, în care cele două echipe și-au oferit replici de calitate la fileu.CSM Târgoviște a avut un start fulminant și a câștigat primul set cu 25-15, dar a fost egalată în actul secund, pierdut la limită cu 25-27.
Dâmbovițencele nu s-au lăsat însă demoralizate și au revenit puternic în setul al treilea, pe care l-au adjudecat cu 25-22.
Alba Blaj a forțat egalarea în setul al patrulea, câștigat cu 25-18, și a trimis meciul în decisiv.
Aici, CSM Târgoviște a arătat mai multă determinare și a închis partida cu 15-13, obținând o victorie de prestigiu.CSM Târgoviște a avut în A. Pîrv principala marcatoare, cu 25 de puncte, urmată de M. Krasteva cu 17 puncte și D. Boris cu 14 puncte.
De la Alba Blaj s-au remarcat C. Mayer cu 9 puncte, G. Faleș cu 9 puncte și P. Barakova cu 5 puncte.
Cu acest succes, CSM Târgoviște a ajuns la patru victorii consecutive în acest sezon și a urcat pe primul loc în clasamentul Diviziei A1, cu 10 puncte.
În etapa următoare, echipa antrenată de Branko Gajic va juca pe teren propriu cu CSO Voluntari.