Un incident neașteptat a avut loc pe o sosea când un avion mic s-a prăbușit peste o mașină în mișcare. Avionul, care aparținea unei școli de zbor din Texas, a avut probleme tehnice și a încercat să aterizeze de urgență pe șosea, dar nu a reușit să controleze aeronava.
În timpul manevrei, avionul a lovit gardul de metal de pe marginea drumului și a intrat în coliziune cu o mașină care circula regulamentar.
Din fericire, nimeni nu a fost grav rănit în urma accidentului. Cei doi ocupanți ai avionului și șoferul mașinii au fost evaluați de echipajele medicale la fața locului.
Potrivit pompierilor, doar o persoană a fost transportată la spital cu răni ușoare, dar nu au precizat dacă aceasta se afla la bordul