NOUTATI

Atenție! Județul Dâmbovița sub cod galben de vânt puternic

Județul Dâmbovița se află sub avertizare meteorologică de cod galben de vânt puternic, valabilă între 2 aprilie, ora 08:00 și 2 aprilie, ora 22:00. Conform prognozei, vântul va avea intensificări susținute pe tot parcursul zilei de marți, cu viteze cuprinse între 55 și 65 km/h, iar local chiar și până la 70-80 km/h. De asemenea, sunt așteptate și vijelii. În zona montană înaltă, rafalele vor depăși 90-110 km/h.

În această perioadă, autoritățile recomandă cetățenilor să fie extrem de atenți atunci când se deplasează în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi electrici, care ar putea fi doborâți de vânt. De asemenea, se recomandă parcarea autoturismelor în locuri ferite și evitarea adăpostirii lângă construcții improvizate sau clădiri cu semne de degradare.

În plus, folosirea focului deschis în gospodării este foarte periculoasă și interzisă, deoarece vântul puternic poate propaga rapid focul la clădiri, depozite sau chiar păduri. Pentru a preveni incendiile, este important să nu se arunce țigări sau chibrituri în apropierea materialelor combustibile.

Informații suplimentare despre comportamentul în situații de urgență pot fi obținute accesând portalul fiipregatit.ro sau aplicația DSU.

Urmariti-ne pe Google News