Un șofer olandez a avut parte de o surpriză neplăcută când a primit o amendă de 380 de euro pentru că ar fi folosit telefonul mobil la volan. Singura dovadă împotriva lui a fost o fotografie realizată de o cameră de supraveghere echipată cu inteligență artificială (AI), care a interpretat greșit gestul pe care l-a făcut cu mâna.
Tim Hansen, programator de meserie, a contestat amenda și a demonstrat că nu avea niciun telefon în mână, ci doar se scărpina în cap. El a explicat că sistemul AI nu a fost suficient de bine antrenat pentru a distinge între diferitele poziții ale mâinii și a urechii. De asemenea, el a criticat faptul că amenda a fost validată de un funcționar uman, care nu a observat eroarea.
Cazul lui Hansen a stârnit controverse în Olanda și Belgia, unde autoritățile vor să implementeze pe scară largă camere inteligente care să detecteze utilizarea telefoanelor mobile în timpul condusului. Hansen speră să primească o soluție favorabilă la contestația sa, care va fi judecată abia la mijlocul verii.