Polițiștii din Vaslui au deschis un dosar penal pe numele unei adolescente de 17 ani, care ar fi născut recent și și-ar fi abandonat copilul în toaleta unei case din comuna Dumești. Fata a ajuns la spital după ce s-a simțit rău, iar medicii au suspectat că aceasta ar fi născut recent.
În urma sesizării medicului ginecolog de la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, polițiștii au format o echipă operativă care a efectuat cercetări în localitatea Dumești. În urma investigațiilor, s-a stabilit că adolescenta ar fi născut într-un grup sanitar al unei gospodării din localitatea Dumești.
Cadavrul nou-născutului a fost ridicat și transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Vaslui pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzei decesului. „Există suspiciunea săvârșirii unei infracțiuni contra vieții”, a declarat Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.
Locuitorii din Dumești sunt șocați de incident, menționând că fata avea rezultate bune la școală. În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru uciderea sau vătămarea nou-născutului săvârșită de către mamă.