În dimineața de vineri, s-a produs un accident grav pe Drumul Județean 711, în apropierea cartierului Sagricom, la ieșirea din municipiul Târgoviște. În urma impactului între două autoturisme, a rezultat rănirea unui bărbat.
Una dintre persoanele implicate în coliziune, în vârstă de 36 de ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale acordate de paramedicii sosiți la locul accidentului. Celălalt autoturism era condus de un bărbat de 44 de ani.

Această porțiune de drum, inclusiv intrarea în Târgoviște, este extrem de aglomerată pe parcursul săptămânii, la fel ca și celelalte intrări în oraș. Între orele 07.00 și 08.30, traficul este intens și se circulă încet pe această porțiune de drum.
Echipa de pompieri de la Detașamentul Târgoviște a intervenit imediat în zona accidentului, având la dispoziție o autospecială de stingere, o autospecială pentru descarcerare și un echipaj SMURD. Serviciul de Ambulanță Județean Dâmbovița a trimis și ei un echipaj pentru a acorda asistență medicală.

Polițiștii au început cercetările pentru a stabili cu exactitate toate detaliile și circumstanțele acestui accident rutier.