Accident mortal în Dâmbovița! Un motociclist în vârstă de 20 de ani și-a pierdut viața după ce s-a izbit de o glisieră metalică
Un tragic incident a avut loc în localitatea Ciocănești, pe Drumul Comunal 160, unde un tânăr de 20 de ani și-a pierdut viața în urma unui eveniment rutier. Moartea tânărului, originar din Mogoșoaia, Județul Ilfov, a survenit după ce acesta a intrat cu motocicleta pe care o conducea într-o barieră metalică.
Accidentul a avut loc când băiatul a pierdut controlul vehiculului. În urma acestui incident nefericit, poliția a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Potrivit unui comunicat al IPJ Dâmbovița, poliția a fost alertată cu privire la accidentul cu victime pe data de 24 iulie. Anchetatorii au constatat că tânărul de 20 de ani conducea motocicleta pe drumul comunal când a pierdut controlul acesteia, intrând în impact cu o barieră metalică, fapt care a dus la decesul său.