Tragediile recente și întâlnirile tot mai frecvente cu urșii au transformat România într-un adevărat punct fierbinte al dezbaterii publice. De la turști uciși de animale sălbatice până la controverse legate de vânătoare, întrebarea pe buzele tuturor devine din ce în ce mai presantă: câți urși are, de fapt, România și câți poate susține?
Un expert în ecologie aplicată și conservarea biodiversității, manager național al unui departament dedicat sălbăticiei și ariilor protejate, contestă vehement metodologia actuală de numărare a urșilor. Problema fundamentală rezidă în modalitatea de colectare a probelor pentru studiul genetic, care s-a întins pe durata a patru ani întregi.
Specialistul explică faptul că, pentru a obține rezultate credibile, probele ar trebui colectate într-un singur sezon, de la martie până în decembrie. Fondurile de vânătoare, ocoalele silvice și organizațiile de mediu ar fi trebuit să mobilizeze toate resursele umane disponibile pentru a realiza o evaluare cât mai precisă. Estimarea actuală de 10.000-13.000 de exemplare ridică serioase semne de întrebare, tocmai din cauza modului în care a fost realizată.
Mai mult decât atât, transparența întregului proces a lăsat de dorit. Specialiștii din domeniu nu au fost consultați decât o singură dată, la lansarea proiectului, urmând ca cercetarea să se desfășoare în izolare totală timp de patru ani. Absența colaborării cu experți care au mai realizat astfel de studii reprezintă o lacună majoră în credibilitatea rezultatelor.
Numărul optim – un mister fără fundament științific
Controversa se amplifică când vine vorba despre capacitatea maximă pe care o poate susține România. Acest număr a fost revizuit în repetate rânduri, de la 4.500 la 4.000 de exemplare, dar reducerile nu s-au bazat pe studii științifice solide. Raportul din 2004, care stabilea numărul optim, nu are autori identificați, ceea ce ridică serioase suspiciuni asupra validității sale.
Calcularea capacității maxime ar trebui să ia în considerare ceea ce pot oferi habitatele naturale. De la anul 2004, distribuția urșilor s-a extins considerabil, ceea ce înseamnă că ar trebui incluse în analiză și alte habitate naturale. În același timp însă, habitatul s-a fragmentat din cauza defrișărilor la scară largă, ceea ce complică și mai mult ecuația.
Specialiștii susțin că cifra de 4.000 de urși este una artificială, menită să justifice reducerea populației. În realitate, urșii din România se descurcă foarte bine în mediul lor natural – se hrănesc cu fructe de pădure, ciuperci și alte resurse naturale. Nu se observă exemplare slabe sau subnutrite, ceea ce sugerează că habitat
ul oferă suficientă hrană.
O specie oportunistă care învață rapid
Ursul brun este descris ca o specie extrem de oportunistă, capabilă să învețe rapid și să speculeze haosul creat de oameni. Problema nu este neapărat numărul mare de urși, ci modul în care aceștia sunt atrași în comunitățile umane și în zonele turistice prin practicile noastre.
Un factor major îl reprezintă hrănirea complementară a vânatului, obligatorie prin contract pentru zonele cinegetice. Chiar dacă ursul se hrănește cu porumb în aceste hrănitoare, problema apare când acestea sunt amplasate la doar câteva sute de metri sau un kilometru de localități. Când hrană se epuizează din diverse motive – viituri, vreme severă – urșii coboară în sate și orașe, generând situații periculoase.
Soluții preventive în loc de măsuri reactive
Experții critică lipsa de implicare proactivă a autorităților în gestionarea problemei urșilor. Măsurile reactive, precum împușcarea exemplarelor care se apropie de localități, pot fi justificate în anumite contexte, dar fără prevenție adecvată, ciclul se repetă la nesfârșit.
Soluțiile propuse includ reducerea „atractanților” și o gestionare mai bună a deșeurilor, în special a celor organice. Fără pubele anti-urs, animalele vor continua să vină în localități, indiferent de câte exemplare sunt împușcate. Pe lângă gestionarea deșeurilor, ar trebui instalate garduri electrice în zonele unde este posibil, iar la stâni ar trebui folosiți câini specializați în protecția turme
lor.
Educația și conștientizarea populației reprezintă un alt pilon esențial. Cei care se aventurează în habitatul ursului trebuie să cunoască un cod de conduită și să fie echipați cu spray-uri anti-urs, care s-au dovedit a fi mai eficiente chiar și decât armele de foc în situații de urgență.
România – liderul european incontestabil
Cifrele oficiale plasează România într-o poziție unică în Europa. Țara noastră găzduiește aproximativ 60-65% din totalul urșilor bruni europeni, cu excepția Rusiei. Un studiu recent, care a analizat peste 24.000 de mostre genetice din 25 de județe, indică o populație cuprinsă între 10.419 și 12.770 de exemplare, cu unele estimări care ajung până la 13.000.
Pentru comparație, pe locul doi în Europa se află Slovacia și Suedia, cu până la 3.000 de exemplare fiecare. Finlanda are sub 2.000 de urși, Croația sub 1.000, în timp ce Slovenia, Bulgaria, Estonia și Letonia se situează în jurul cifrei de 700-800 de exemplare. Polonia are maximum 200 de urși bruni.
Această concentrație masivă de urși plasează România nu doar în fruntea clasamentului european, ci și în fața unei provocări majore: cum să gestioneze această populație impresionantă astfel încât să asigure atât protecția speciei, cât și siguranța cetățenilor. Lipsa unui cadru coerent de management, a transparenței în cercetare și a măsurilor preventive transformă această responsabilitate într-o adevărată bombă cu ceas pentru autoritățile române.
Imagine AI