NOUTATI

🎉 Orașul Românesc care Uimește Turiștii Internaționali! 🏰🍽️

În ultimii ani, România s-a impus tot mai puternic pe scena turistică internațională, atrăgând turiști din toată lumea nu doar prin stațiunile și orașele sale celebre, dar și prin locuri mai puțin cunoscute care se bucură de o renaștere spectaculoasă. Printre acestea se numără și Târgoviște, un oraș cu o istorie îndelungată ce a fost cândva capitala Țării Românești și cetatea de scaun a marilor voievozi români. Orașul este acum un magnet pentru turiști datorită ruinelor cetății vechi, Turnului Chindiei, parcului cetății, centrului vechi, bisericilor și numeroaselor clădiri istorice.

„Am vizitat Bucureștiul și o prietenă a avut ideea să venim la Târgoviște, unde în aceste zile sunt concerte, ca apoi să mergem la Brașov și la Sighișoara. Nu auzisem de Târgoviște. Nici nu mă așteptam să fie atât de spectaculos. Anul trecut am vizitat pentru prima oară Brașovul și Castelul Bran și am fost uimită de tot ce am văzut, iar acum am ajuns aici, știam că e un oraș mic și am crezut că voi găsi o atmosferă rurală, dar este un oraș medieval cum rar întâlnești”, a spus o turistă din Marea Britanie.

Recent, orașul a găzduit „Zilele Județului”, eveniment ce a inclus numeroase concerte și manifestări culturale care au atras o mulțime de vizitatori. Turiștii străini au fost impresionați de farmecul medieval al orașului, mulți dintre aceștia comparându-l cu Brașovul și Bucureștiul.

Managerul hotelului Valahia, Adriana Constantin, a afirmat că gradul de ocupare al hotelurilor a atins cote maxime, mulți oaspeți fiind veniți pentru evenimentele internaționale. Turiștii s-au declarat încântați de ospitalitatea și condițiile de cazare din Târgoviște.

„Avem hotelul plin, până la finalul săptămânii viitoare. Cei mai mulți oaspeți ai noștri sunt străini, pentru că au venit mulți artiști internaționali la evenimente. Am fost plăcut surprinși să aflăm de la oaspeții noștri, în aceste zile, că le place foarte mult tot ce au văzut în oraș și sunt foarte încântați de condițiile de cazare și de tot ce înseamnă ospitalitate în orașul nostru”, a spus Adriana Constantin, managerul hotelului Valahia.

Pe lângă clădirile istorice, vizitatorii au apreciat și latura modernă a orașului. Parcul Cetății, în special, a fost un punct de atracție major, găzduind mii de spectatori la concertele desfășurate sub Turnul Chindiei.